IULIA DRAGOMIR
Poema de IULIA DRAGOMIR traduït del
romanés al català per PERE BESSÓ
BENEDICCIÓ
Ell mai no ha besat amb passió la mà dels somnis,
enganxat d’un extrem a l’altre
de l’instant,
no s’ha fos en l’abraçada de
l’insubstituïble del temps.
Ell ha fugit entre el dia i la
nit,
s’ha amagat en un capvespre
invisible de l’ànima.
Busca el camí, oscil·lant en la
via làctia,
Sempre en moviment, ja en el
punt de mira,
ja en el revers estel·lar, ara en un
costat del silenci, ara en l’altre cantant,
A la
recerca continua de la mà que besarà fascinat,
de l’abraçada en què fondrà les pors,
cremant d’ànsia d’unió.
Ell continua sent una persona
beneïda amb amor.
A ell arriba Déu per la tendra
carícia del temps
en què descansa el cor.
BINECUVÂNTARE
El nu a sărutat niciodată
pătimaș mâna
viselor,
lipit de la un capăt la
celălalt de clipă,
nu s-a topit în îmbrățișarea de neînlocuit a vremii.
El a fugit între zi și noapte,
s-a ascuns într-o înserare
nevăzută de suflet.
Îsi caută drumul, oscilând pe calea lactee,
mereu în mișcare, când pe partea din față a
vederii,
când pe dosul stelar, ba pe o
latură de tăcere, ba pe alta cântând,
în căutare continuă a mâinii pe
care să o sărute fascinat,
a îmbrățișării în care să i se topească temerile,
arzând de dorul uniunii.
El rămâne un om binecuvântat cu
iubire.
Pe el îl atinge Dumnezeu prin
mângâierea drăgăstoasă a timpului
în care își odihnește inima.
No hay comentarios:
Publicar un comentario